• ȚINTE PENTRU VIITOR

  • Rezultatele chestionarului adresat membrilor de-clic

    5416 membri ai comunității de-clic au răspuns

    Miza principală a protestelor este găsirea unor soluții pe termen lung pentru îmbunătățirea reprezentării politice a cetățenilor.

    Ești de acord cu această afirmație?

    Crezi că schimbarea în bine este în puterea unor oameni politici mai cinstiți sau în sisteme capabile să genereze elite politice și instituții mai transparente, mai integre și mai competente?

    Alege varianta în care ai mai multă încredere:

    Propuneri ce vizează activitatea guvernului

    Bifează răspunsul corespunzător opiniei tale:​

    Propuneri ce vizează activitatea parlamentului

    Bifează răspunsul corespunzător opiniei tale:​​​

    Propuneri ce vizează activitatea altor instituții în serviciul cetățenilor

    Bifează răspunsul corespunzător opiniei tale:

    Propuneri ce vizează competiția electorală reală

    Bifează răspunsul corespunzător opiniei tale:

  • EXPLICAȚII SUPLIMENTARE

    se referă la la propunerile din chestionarul de mai sus pentru care varianta "“vreau să știu mai multe"" are peste 5%

  • Modificarea legislației penale doar în urma avizelor și consultării extinse a părților implicate

    Consultarea publică reală (nu doar de formă) este o condiție care ar trebui îndeplinită de toate proiectele legislative, nu doar cele în materie penală. Considerăm însă că în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât, prin intrarea în vigoare a unor ordonanțe de urgență, acestea au urmări ireversibile, indiferent de forma adoptată ulterior în parlament sau de rezultatul controlului constituțional. Mai mult, procesul netransparent de adoptare a ordonanțelor de urgență produce confuzie la nivelul publicului, generând suspiciuni că astfel se încearcă îngreunarea luptei împotriva corupției - așa cum s-a întâmplat în contextul OUG 13.

     

    Orice modificare a legislației penale trebuie să fie făcută doar în urma atingerii unui larg consens național cu privire la conținutul acesteia, rezultat în urma unor dezbateri publice consistente și a unor analize de impact temeinice realizate de către Guvern si Parlament, prin consultarea societății civile, a asociațiilor profesionale care reunesc specialiști în drept, a CSM și a mediului academic.

    În acest domeniu sunt cu atît mai evidente efectele legiferării prin ordonanțe de urgență emise de executiv - Guvernul - în contextul în care acesta este oricum principalul inițiator de proiecte de lege iar actuala coaliție guvernamentală se bucură de susținerea majorității parlamentare.

     

    Stoparea abuzului de ordonanțe de urgență: Parlamentul trebuie să își asume rolul de principal actor de legiferare și trebuie să reglementeze clar situatiile în care Guvernul poate emite ordonanțe de urgentă, respectând jurisprudența Curții Constitutionale.

     

  • Promovarea și completarea în timp util a Registrului Unic al Transparenței Intereselor - RUTI

    Registrului Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) este un instrument (platformă) care umărește creșterea transparenței cu privire la la interacțiunile dintre factorii de decizie, societatea civilă și mediul de afaceri. Acest instrument este necesar în contextul în care grupurile de interese din societate încearcă să convingă decidenții să adopte sau să modifice politici publice (proiecte de Hotărâri de Guvern, ordonațe simple/de urgență, proiecte de lege, programe de finantare, strategii, alte tipuri de acțiuni).

    • Prin decidenți se înțelege: prim – ministrul, seful Secretariatului general al guvernului, miniștri, secretari de stat, conducători ai unor instituții sau organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor.
    • Prin grupuri specializate se înțelege: societăți cu personalitate juridică, asociații, fundații și federații, organizații religioase ale cultelor sau asociată unui cult, organizații sindicale, organizații patronale, Camere de Comerț, etc.

    Acest instrument completează mecanismele de consultare publică și este menționat în Strategia Naționala Anticorupție ca masură de prevenție.

    Un instrument similar există la nivel european, administrat de Comisia Europeană și de Parlament.

    Citeste mai mult aici.

  • Respectarea separației puterilor în stat

    Încetarea suprapunerii funcției de parlamentar cu aceea de ministru

    Unul dintre principiile fundamentale pe care se bazează un stat democratic este acela al separației puterilor în stat. Separația puterilor în stat este echivalentă cu respectarea modalităților de acțiune și control ale legislativului (parlamentul) asupra executivului (guvernul). O primă măsură în acest sens ar fi aceea a renunțării desemnării miniștrilor dintre membrii parlamentului. Chiar dacă această situație de compatibilitate este expres prevăzută de Constituție, ea contravine principiului separației puterilor în stat, în contextul în care un ministru–parlamentar este subordonat ierarhic prim–ministrului.

    Un alt pas necesar este respectarea mai riguroasă de către Parlament și Guvern a modalităților de control a legislativului asupra executivului. De exemplu, sesiunile de întrebări și interpelări adresate membrilor executivului de către parlamentari, pot fi eficientizate, prin reglementarea mai clară a prezenței miniștrilor în parlament, precum și prin transparentizarea acestor procese prin instituirea publicării în format deschis ale acestora.

  • TRANSPARENȚA SRI

    Mecanisme transparente de control al serviciilor de informații

    Premise

    Premisele de la care trebuie să pornească discuțiile despre mecanismele de control asupra activității serviciilor secrete se regăsesc în documente ale unor organisme internaționale din care face parte și România. De exemplu, Recomandarea 1713/2005 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei afirmă, la articolul 37, că verificarea activității serviciilor în acord cu principiile democratice trebuie să primeze. De asemenea, trebuie să existe reglementări legislative clare privind condițiile și limitările în timp pentru anumite măsuri excepționale la care serviciile secrete pot recurge. Pe lângă existența controlului parlamentar asupra serviciilor de securitate, Recomandarea 1713/2005 subliniază și rolul mai mare pe care trebuie să îl joace instanțele de judecată în crearea cadrului legal și în controlul serviciilor, deoarece în fața acestora ar putea ajunge spețe vizând abuzuri și încălcări ale drepturilor omului de către servicii. În plus, sunt încurajate relațiile de cooperare dintre serviciile secrete și o gamă mai largă de instituții politice, dar și cu reprezentanți ai societății civile (articolul 7).

    Controlul parlamentar

    Controlul parlamentar prin intermediul unor comisii de specialitate reprezintă mecanismul de control cel mai des întâlnit în rândul democrațiilor, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. România se distinge însă prin prisma faptului că activitatea de control este exercitată de comisii formate exclusiv din membri ai parlamentului, pe când în alte democrații există implicare și din afara parlamentului.

    • În Norvegia, nu există o comisie parlamentară, însă există o comisie independentă de experți care supervizează activitatea serviciilor secrete și realizează rapoarte pentru parlament.

    • Belgia combină o comisie parlamentară cu o comisie independentă. De asemenea, în Belgia este obligatoriu ca o parte dintre experți să fie juriști.

    • În Olanda există o comisie parlamentară, dar și o comisie de experți care raportează Guvernului.

    • În Germania sau SUA experții sunt incluși în comisia parlamentară, care își desfășoară activitatea ca un for unitar.

    • În Grecia, comisia de experți, care acționează separat de comisia parlamentară, trebuie să fie compusă din persoane „cu notorietate și largă acceptare din partea societății”, cu expertiză tehnică și legală, iar această comisie supervizează activitatea de interceptări și preia sesizările din partea cetățenilor.

    • În unele state, precum Germania, Italia sau Slovacia, șefia comisiilor parlamentare revine unui reprezentant al opoziției.

    Accesul la informații secrete

    Accesul unui număr mare de politicieni la informații secrete crește riscul de a folosi aceste informații pentru atingerea unor scopuri politice. Pe de altă parte, implicarea tuturor forțelor politice din parlament și chiar sporirea rolului opoziției în activitatea de control, precum și implicarea unor experți apolitici în proces reduce riscul de scurgeri de informații și folosirea improprie a informațiilor.

    Transparența activității serviciilor și conformarea acesteia cu normele constituționale și democratice nu presupune compromiterea caracterului secret, ci diversificarea și creșterea componenței comisiilor de control, atât la nivelul unor politicieni cu funcții în instituțiile reprezentative ale statului, cât și în afara sistemului politic, prin includerea unor persoane cu expertiză tehnică și legală, ca parte a societății civile. Aceștia pot fi incluși în comisiile parlamentare sau pot funcționa ca un corp independent, care se coordonează cu comisiile parlamentare de control, dar si cu CSAT, și care pot acționa ca o punte între serviciile secrete și public, preluând sesizările cetățenilor și înaintându-le factorilor de decizie sau, dacă este cazul, instanțelor.

  • Relația DNA – servicii secrete

    Transparentizarea activității DNA din perspectiva relației cu serviciile de informații.

    În ultimii trei ani, ritmul activității DNA a crescut constant, la fel ca numărul dosarelor care vizează politicieni sau funcționari de rang înalt, din administrațiile locală și centrală. Procentul condamnărilor în dosarele DNA trimise către instanțe este de aproximativ 90% (cu o ușoară scădere în 2016). Concomitent, au apărut tot mai multe voci – nu doar din partea unor adversari politici, ci și din partea unor organizații profesionale ale magistraților, avocaților sau ale societății civile – care atrag atenția că o mare parte din dosare se bazează pe interceptări ale unor convorbiri telefonice de către serviciile secrete (care au aparatura necesară să facă și să stocheze interceptările). În spațiul public a fost lansată expresia „binomul DNA–SRI”, politicienii care sunt vizați de activitatea DNA (precum Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu) vorbesc despre existența unor protocoale secrete între DNA și SRI. Ambele instituții recunosc că există o colaborare, susțin că aceasta se desfășoară în cadru legal, dar că termenii colaborării au caracter secret. Șefa DNA, Laura Kovesi, nu a negat nici ea colaborarea cu SRI, a afirmat că nici un dosar DNA nu se bazează exclusiv pe interceptări de telefoane, dar susține că și-ar dori ca și alte servicii să colaboreze la fel de bine cu DNA precum SRI. În martie 2016, o decizie a Curții Constituționale a sancționat practica interceptărilor, afirmând că SRI nu are calitate de organ de cercetare penală și că poate face interceptări doar în cauze care țin de siguranța națională și terorism.

     

    Relația netransparentă dintre DNA și SRI (și alte servicii secrete) menține confuzia cu privire la rolul pe care serviciile îl joacă în politica și justiția din România. De asemenea, această confuzie alimentează atacurile politice la adresa DNA, mai ales în contextul tentativelor repetate ale unor partide de a modifica legislația penală și de a limita atribuțiile DNA (OUG 13 fiind cel mai recent exemplu). Toate acestea afectează credibilitatea DNA, în condițiile în care DNA este principalul pilon al luptei împotriva corupției.

     

    Din punct de vedere legal, susținem clarificarea relației dintre DNA și serviciile secrete prin reglementarea mai clară în primul rând a practicii interceptărilor și apoi a măsurii în care acestea pot fi folosite în dosare din Justiție. Folosirea unor mijloace mai transparente de control a activității serviciilor secrete (vezi punctul de mai sus) pot asigura respectarea limitelor în ceea ce privește intruziunea acestora în viața privată a cetățenilor. S-ar elimina astfel suspiciunile care planează asupra activității serviciilor secrete și asupra relației dintre acestea și DNA.

  • Reducerea numărului de semnături necesar partidelor și candidaților independenți pentru înscrierea în cursa electorală

    Numărul de semnături necesare unui partid sau unui candidat independent pentru depunerea listelor de candidați pentru alegerile locale, sau pentru cele parlamentare, trebuie să fie egal cu 1% din numărul locuitorilor din circumscripție, conform legilor 115/2008 și 208/2015. În special în cazul localităților urbane mari (la locale) sau în cazul circumscripțiilor județene (la parlamentare), numărul de semnături rezultat în urma aplicării acestor praguri poate fi restrictiv pentru partidele nou formate și mai ales pentru candidații independenți. De exemplu, numărul de semnături necesar pentru depunerea de candidaturi la București a fost de peste 18.000.

     

    Deși legea partidelor din 2015 permite înființarea unui partid de către doar trei persoane, numărul de semnături necesare pentru participarea la alegeri constituie o barieră în sine în ceea ce privește accesul la competiție.


    Totuși, listele de susținători sunt necesare, însă numărul cerut trebuie să fie unul rezonabil, iar pentru independenți să fie stabilit un prag și mai mic decât pentru partide. Propunerea noastră, precum și a altor experți din societatea civilă (precum cei din Coaliția Politică fără Bariere) este ca numărul de semnături pentru partide să fie înjumătățit (la 0,5% din numărul celor înscriși pe listele de vot din circumscripție), iar pentru independenți să fie redus la 0,25%.

    Nr. de semnături necesare = 1% din nr. locuitorilor din circumscripție

    Situația actuală

    Nr. de semnături necesare pt. partide = 0.5% din nr. locuitorilor din circumscripție

    Propunerea noastră

    Nr. de semnături necesare pt. independenți = 0.25% din nr. locuitorilor din circumscripție

    Propunerea noastră

  • LISTE DESCHISE

    Renunțarea la listele de candidați cu locuri “eligibile” și introducerea listelor deschise

    Sistem electoral proporțional cu liste deschise

    Pe baza experiențelor din alte democrații europene, considerăm că un sistem electoral proporțional, cu liste deschise pentru alegerea parlamentarilor, a consilierilor locali și județeni ar avea efecte benefice din următoarele perspective:

    • ar spori nivelul de competitivitate în interiorul partidelor, fără a le afecta coerența organizațională,

    • ar elimina posibilitatea de a crea locuri sigure („eligibile”), care perpetuează același grup de parlamentari fideli exclusiv partidelor care i-au plasat în fruntea listei,

    • ar stimula toți candidații de pe listă, indiferent de poziționarea lor, să se implice în mod real în campania electorală,

    • ar da șanse tuturor candidaților de pe listă să fie aleși.

    Introducerea listelor deschise ar completa cadrul mai favorabil pentru apariția de noi partide politice. Înființarea mai ușoară a partidelor sporește gradul de competiție între partide, iar listele deschise ar spori gradul de competiție în cadrul partidelor.

    Elemente procedurale

    propuneri

    Ținând cont de specificul societății românești, propunem introducerea următoarelor elemente procedurale:

     

    1. Alegătorii pot exprima un singur vot care este acordat doar

    • a) unui partid (ca la o listă închisă),
    • b) unui candidat de pe lista unui partid (iar votul s-ar contoriza și la partid), sau
    • c) unui candidat independent.

    2. Listele de candidați care apar pe buletinul de vot sunt ordonate de către partide, iar fiecare partid propune în fiecare circumscripție un număr fix de candidați, pentru a nu mări artificial numărul de candidați. Acest număr este egal cu magnitudinea circumscripției înmulțită cu 1.5 (rezultatul fiind rotunjit la întregul următor, unde e cazul).

     

    Exemplu: Într-un județ în care trebuie aleși 10 deputați, un partid va propune 10x1,5=15 candidați.

    Într-un județ în care trebuie aleși 4 senatori, un partid va propune 4x1,5=6 candidați.

     

    3. Unele sisteme de vot impun alegerea unui candidat de pe lista de candidați (precum Olanda), altele permit votarea mai multor candidați de la același partid sau de la partide diferite (Letonia sau Cehia). De asemenea, în unele țări (Belgia sau Cehia) partidele ordonează lista, iar alegătorii pot, prin preferințele lor, să reordoneze candidații, iar în altele (precum Finlanda) candidații sunt plasați pe buletin într-o ordine oarecare, fără a se ține cont de preferințele partidelor.

     

    Propunerea noastră este pentru un sistem în care alegătorul are la dispoziție un singur vot, din rațiuni de simplitate pentru alegători și pentru gestionarea procesului electoral. Alegătorii români sunt obișnuiți cu aplicarea unei singure ștampile pe buletinul de vot, fie pentru un partid (ca până în 2004), fie pentru un candidat al unui partid (2008 și 2012); același lucru se întâmplă și la celelalte tipuri de alegeri din România (locale, europarlamentare, prezidențiale).

  • Independența Avocatului Poporului

    În acest moment Avocatul poporului este numit în ședința comună de către Senat și Camera Deputaților în urma propunerilor birourilor permanente făcute la recomandările grupurilor parlamentare din parlament. Persoana care deține această funcție trebuie să îndeplinească același criterii de eligibilitate precum judecătorii Curții Constituționale, referitoare la vechimea în domeniu; nici unora însă nu li se cere să nu fi făcut înainte parte din conducerea unui partid politic sau să nu fi reprezentat un partid politic în parlament, prin urmare există rezerve asupra indepedenței lor. Putem spune că procedura de numire face ca majoritatea parlamentară din acel moment să aibă un cuvânt determinant și în momentul recomandărilor și în acel al ședinței comune.

    Cu toate că are atribuții legate de apărarea drepturilor și libertăților cetățenești (art. 13/ L35/1997), cetățenii nu sunt implicați direct în alegerea lui.

    Indepedența acestuia este cu atât mai importantă cu cât este singura instituție care poate ridica excepția de neconstituționalitate în cazul ordonanțelor de urgență emise de guvern. Or, guvernul este la rândul lui rezultatul majorității parlamentare.

    La fel de important, “Avocatul Poporului nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale”; prin urmare nimeni nu are voie să exercite presiuni asupra acestuia.

    Din aceste motive considerăm important ca funcția să fie deținută de o persoană care:

    1. să nu fi fost membru a unui partid politic, pentru a micșora suspiciunile asupra deciziilor luate în raport cu funcționarea instituțiilor statului și a felului în care acestea respectă drepturile și libertățile cetățenești;
    2. ca cetățenii care nu se consideră reprezentați de membrii parlamentului să poată fi implicați în procedura de desemnare.

    Citește mai mult:

    Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, republicata 2004 si consolidată

    Muraru – Ordonanța guvernamentală. Teorie și practică

  • Implică-te!

    Nu faci parte încă din Comunitatea de-clic dar vrei să te implici și să afli cum #continuăm?

    Scrie-ne un mesaj cu:

    Vreau să mă implic și să fiu ținut/ă la curent cu campania #Rezist 2.0